Antrenori
Comentarii și analize care privesc soarta celei mai greu încercate bresle din fotbalul românesc - antrenorii.
Cele 3 motive care duc la schimbări dese de antrenori în Liga 1
Lipsa aproape generală de valoare a conducătorilor și a unor antrenori, dar și relația dintre cele două bresle duce la această situație

Marea problemă a lui Rădoi
Cel mai greu lucru pentru olteni este să-și evalueze obiectiv lotul de jucători. Sunt sau nu sunt fotbaliști care să câștige titlul?

De ce avem nevoie de un selecționer străin
Problema noastră nu este că am involuat fotbalistic, ci că ne dezvoltăm într-un ritm foarte lent în comparație cu ceilalți. Un selecționer străin ne-ar mișca mai rapid

De ce e Petrescu greu de demis
Poate că acea clauză de 400.000 Euro a fost decisivă, dar există și alte rațiuni importante pentru care demiterea lui Petrescu e foarte riscantă

Ce merit nu i se recunoaște lui Iorgulescu
Actualul președinte al LPF a revoluționat antrenoratul în România prin aducerea de tehnicieni italieni în Liga 1

Șumudică - ghid de înțelegere a personajului
Ce se află în spatele vorbelor, faptelor și atitudinilor unuia dintre cei mai valoroși și controversați antrenori români.

Dacă vrea să te scoată în secunda 30, refuză schimbarea!
Puștii care știu că au valoare, n-ar trebui să iasă. Nimeni nu le poate face nimic dacă refuză să iasă, iar șansele de-a conta în viitor sunt mai mari așa decât dacă acceptă schimbarea

Ce l-a ajutat pe Rădoi să reușească la "tineret"
Pur profesional, puține lucruri anunțau succesul lui Rădoi. Totuși, acele lucruri au contat neașteptat de mult

Ce pare să nu știe Andrei Vochin despre munca sa la FRF
Ziaristul cu cel mai profund autocontrol pe care l-am cunoscut face eroarea de-a acționa emoțional în funcție de lucruri care chiar nu se află sub controlul său.
