7 lucruri pe care ar trebui să le facă Șumudică pentru a nu se mai face de râs în emisiuni

Nu spun că e ceva ușor de făcut.

Șumudică este Șumudică.

Dar dacă ar face ceea ce spun eu în continuare, ar avea șansa să-și schimbe imaginea de-o manieră favorabilă lui, nu favorabilă altora - ex. presei sportive care-i exploatează apucăturile.

1. Să nu se mai arate fals afectat de ceea ce se întâmplă la Rapid

Șumudică are reflexul multor rapidiști de-a se arăta profund afectați de soarta echipei lor favorite când aceasta nu merge bine.

Ceea ce o ipocrizie de foarte multe ori.

Adică, unii suferă în mod real, alții suferă doar pentru că nu mai sunt acolo și au un soi de oftică legată de celelalte generații. Clasicul "pe vremea noastră...".

Șumudică nu are regrete legate de faptul că nu mai e jucător sau că cei de azi câștigă mai mulți bani decât câștiga generația lui fără să aibă aceleași performanțe. Șumudică e ofticat doar că n-a fost ales antrenor al Rapidului și de aici decurge o bună parte din pizma sa legată de ce face și ce nu face Lennon.

Iar în acest context ajunge să aibă tot felul de reacții care merg de la dezamăgire și până la momente de penibilă suferință. Șumudică, omul care declara că pentru el Rapidul e mort după ce fiul său nu fusese tratat așa cum trebuie ajunge să plângă acum că Rapidul nu are rezultate.

Mai mult, ca totul să atingă o culme a ipocriziei, și-a manifestat îngrijorarea la Fanatik față de faptul că Dan Șucu pierde bani serioși la Rapid din cauza directorului sportiv Daniel Sandu și a antrenorului Lennon.

2. Să fie cât se poate de concret în aprecierile legate de antrenorat

Dacă nu se jelește la TV că Rapid merge spre un dezastru iminent, că Șucu își pierde banii, că suporterii suferă, că el însuși pare că nu mai poate trăi omenește în condițiile acestea, despre ce mai poate vorbi Șumudică într-o emisiune?

Despre ceea ce cunoaște cu adevărat - adică despre chestiunile ce țin de antrenorat.

Și când spun asta, nu mă refer la faptul că ar trebui să fie un individ lipsit de culoare care să umple emisiunile cu tot felul de chestiuni exclusiv tehnice.

Spun că atunci când vorbește despre ce observă legat de jocul de fotbal și despre ceea ce cunoaște el ca antrenor, Șumudică se află mai mereu în zona adevărului.

Și-n zona bunului simț.

Orice încercare de-a dramatiza subiectele discuțiilor sale duce la situații în care devine lipsit de credibilitate. Apare instant impresia că încearcă să-l sape pe Lennon sau să se pună bine cu patronul vreunei echipe în speranța că va fi angajat.

Are zero importanță că el vrea sau nu vrea să ajungă la echipa respectivă, are însă maximă importanță pentru imaginea sa că e perceput ca un individ care cerșește angajări.

De altfel, povestea disputei pe care am avut-o cu el la Digi Sport când el m-a “umilit” spunându-mi că Steaua e echipa din liga a 3-a (parcă acolo era atunci) s-a născut ca urmare a faptului că am fost singurul ziarist care i-a spus vreodată adevărul legat de comportamentul său în această privință.

Șumudică nu dispare ca personaj dacă face asta, dispare doar imaginea de clovn disperat să fie băgat în seamă.

3. Să aibă zero comentarii acuzatoare legate de comportamentele penibile ale altora

Unul dintre momentele de comic suprem a ultimelor zile a fost cel în care Șumudică a explicat că dacă el era jucător la Rapid și-l vedea pe Lennon urinând pe teren, ar fi plecat instant.

De ce e comic?

Pentru că Șumudică este absolut ultimul antrenor de pe fața planetei care ar trebui să se arate virtuos în astfel de privințe.

El și-a dat panatalonii jos într-o conferință de presă.

El a jucat la pariuri și a fost suspendat pentru asta.

El și-a construit singur o imagine de clovn în tot felul de situații.

Cum să te apuci tu să te arăți oripilat de povestea cu Lennon?

Șmecheria aia cu “eu nu cred că a făcut așa ceva” este un bla-bla ipocrit. O vrăjeală absolută, cum ar spune Șumudică însuși într-o discuție colocvială.

Prin urmare, când ajunge în situația de-a comenta astfel de întâmplări, cel mai deștept lucru pe care îl poate face Șumudică este să apeleze la ceva foarte simplu...

Să se pună-n locul celui acuzat pentru că el însuși a fost autorul a nenumărate fapte de gen. E ușor astfel să producă niște vorbe care să cauționeze măcar parțial situațiile în cauză:

“Nu cred că e adevărat, iar dacă se dovedește că e adevărat, cred că trebuie să vedem o reacție din partea clubului sau a lui Lennon.

Ca să înțelegem de ce ar face așa ceva, dacă e ceva de înțeles într-o astfel de situație. Am făcut și eu tot felul de prostii de-a lungul timpului, așa că mă doar dreapta cu care aș putea arunca piatra”.

4. Să accepte un contract și să se reapuce de antrenat echipe

Când are contract, Șumudică are mai puțin timp liber să vină la emisiuni sau să comenteze telefonic ce fac alții.

Sigur, istoria anilor trecuți arată că atunci când nu se mai poate abține, își face timp. Dar totuși e mai puțin prezent decât atunci când este pe margine și îmbrățișează meseria de analist.

Niciodată, dar absolut niciodată Șumudică nu a avut ceva câștigat de pe urma acestor reacții. A, sigur, e plătit de Fanatik să fie colaboratorul emisiunii, dar mă-ndoiesc ca acel câștig să compenseze pierderile de imagine pe care le are tocmai ca urmare a faptului că-și automutilează imaginea de antrenor.

Singurul motiv pentru care Șumudică nu a fost ales ca antrenor al Rapidului ține de această imaginea problematică.

Singurul motiv pentru care Mihai Rotaru nu l-a numit ca antrenor la Craiova ține din nou de această imagine problematică.

Singurul motiv pentru care Șumudică nu e luat în calcul pentru a fi selecționer ține de această imagine problematică.

Dacă vrea să antreneze, Șumudică trebuie să antreneze mai mult și să vorbească de maniera în care vorbește mai puțin. Pur profesional vorbind, dând deoparte cu o forță supra naturală conturul său public de individ neserios, Șumudică merita cu vârf și îndesat oricare dintre pozițiile menționate mai sus.

Îndrăznesc să spun că Șumudică are chiar calități mai bune de selecționer decât de antrenor de echipă de club. Desigur, e o afirmație subiectivă, dar eu o consider adevărată.

5. Să înțeleagă că valoarea sa nu e dată de refuzul echipelor locale de-a-l angaja

Deși nu e genul care să facă astfel de mărturisiri, eu sunt absolut convins că ratarea poziției de antrenor la Rapid și Craiova l-au afectat în mod real.

Nu de-o manieră dramatică, de genul celei pe care o vezi prin emisiuni când se smiorcăie că Rapid a preferat pe altcineva, dar de-o manieră real dureroasă.

E genul de durere pe care o simte absolut orice om când se vede respins. Asta i s-a întâmplat lui Șumudică. A fost privit, apoi respins de Șucu și Rotaru.

Doar că respectivii nu l-au respins pentru că e un antrenor insuficient de bun. Că dacă era insuficient de bun, nici măcar nu-l băgau în seamă. Dar ambii, mai mult sau mai puțin, și-au pus problema să-l angajeze.

Iar gândul acesta l-au avut exclusiv pentru că Șumudică e valoros ca antrenor.

Doar că gândul că-și vor aduce un circar în curte a fost mai puternic. La fel cum a fost probabil și pentru FRF când vine vorba de numirea unui selecționer.

Nu spune nimeni să devii un om de corporație, să nu mai ai contur personal, să devii un robot fără simțiri care să recite doar discursuri de lemn.

Ar fi nefiresc, iar Șumudică și-ar pierde probabil inclusiv din capacitățile de antrenor dacă s-ar apuca de mâine să fie ca Daum.

Doar că o astfel de schimbare ar reprezenta din nou o extremă. O extremă opusă celei în care se află Șumudică în acest moment. El n-are de făcut decât să renunțe la ceea ce-l dezavantajează tăcând mai mult și antrenând și mai mult.

6. Să tacă atunci când nu reușește să spună ceva pozitiv fără să aibă un interes ascuns

Apropo de tăcut...

Una dintre marile sale probleme este că nu e credibil când face afirmații din categoria “eu n-am nimic cu Lennon, e un coleg de-al meu, dar...”.

Atunci când folosești această schemă de exprimare, tot ceea ce urmează după “dar” anulează ceea ce ai spus înainte de dar.

Adică dispare și ideea că n-ai nimic cu Lennon, și ideea că îți respecți colegii de breaslă. Oamenii te văd cum te comporți și-n mintea tuturor, dar absolut în mintea tuturor, se întărește gândul că dai în altul ca să îi iei locul.

Chiar și când prin absurd Șumudică nu și-ar dori așa ceva, percepeția tot asta rămâne.

De ce?

Pentru că tot comportamentul său din trecut și din prezent îi face pe cei care-l privesc să considere că acesta-i scopul său. Mai mult, îi face să considere că modul în care vrea să-și atingă acest scop este penibil.

Prin urmare, singura șansă a lui Șumudică să schimbe această percepție este să se apuce să-și echilibreze spusele. E greu să găsească ceva pozitiv despre Lennon? Să-și folosească inteligența ca să inventeze ceva ce pare să fie pozitiv.

De exemplu...

“Eu n-aș juca un sistem dacă jucătorii din lot nu pot fi sub nicio formă compatibili cu acel sistem. Pe de altă parte, eu sunt eu, iar Lennon este Lennon.

Omul are niște rezultate, iar acele rezultate vin la pachet cu o experiență. E posibil ca el să fi analizat lotul și să-și spună că poate implementa un 3-5-2 cu jucătorii aceștia. El este cu ei la antrenament zilnic, posibil să vadă și lucruri pe care noi nu le vedem”.

E greu să spui așa ceva?

Dacă da, atunci e cazul să taci pentru că a spune numai lucruri negative despre altcineva duce într-un final la întărirea imaginii de ofticat suprem care îl însoțește pe Șumudică.

7. Să nu-și mai vândă ieftin cunoașterea, imaginea și chiar trăirile

Speculez acum pentru că nu îl cunosc personal pe Șumudică.

Eu cred că o bună parte din ceea ce îl face pe acesta să se comporte ca un clovn ține de un soi de dorință de-a fi apreciat de cei din jur.

O dorință absolut obișnuită printre majoritatea oamenilor.

Doar că modul în care ajungi la această apreciere sau chiar dragoste din partea celor din jur poate să difere mult de la o persoană la persoană.

Șumudică pare că alege o cale care într-un final îi strică imaginea chiar în ochii celor pentru care vrea să conteze - patroni de club, FRF, colegi de breaslă etc.

De multe ori, el preferă să apeleze la un discurs care se vrea plin de umor sau se vrea super direct cu scopul de-a-i face pe cei din jur să râdă sau se arate impresionați de “cât de bine le spune Șumudică”.

Mai mult, primește instant confirmarea efortului său prin tot felul de titrări din presă -

“Șumudică l-a distrus pe X”

sau

“Șumudică, necruțător cu Rapidul lui Lennon”.

Astfel, Șumudică ajunge exact ca un individ care postează zilnice pe rețelele sociale orice prostie doar-doar va primi atenție și like-uri de la cei care-l urmăresc.

Nu e nicio diferență.

Este același tip de adicție dopaminică.

El se poate păcăli singur cu idei pe care le rostește și-n emisiunea de la Fanatiki:

“Horia, tu m-ai adus aici ca să spun lucrurilor pe nume... Nu fac altceva decât să analizez ce s-a întâmplat, să-mi spun părerea de antrenor...”

Și Horia Ivanovici îi confirmă instant:

“Da, Șumi... Păi, ce facem acum? Nici tu nu mai ai voie să spui ce crezi? Hai să băgăm pumnul în gură tuturor rapidiștilor!”.

Doar că așa cum am spus de-a lungul acestui text, nu e vorba de-a nu-și spune opinia. E vorba de cum își expune această opinie și ce capacitate are să păstreze un soi de decență în încercarea sa de-a-și urmări interesele.