Marele pericol legat de drepturile TV pentru Liga 1

Acum vreo 5 ani, Horia Ivanovici avea în minte să devină patronul unui club de primă ligă.

Nu mai rețin exact toate nuanțele spuselor sale și, din păcate, nu mai rețin nici cine a mai asistat la discuția respectivă.

Cred că era vorba de-a o prelua pe Aro Câmpulung, care se afla în B, și de-a o duce în prima ligă.

Poate mă înșel în această privință, dar nu asta e important.

Important cu adevărat este că Ivanovici avea planul acesta.

Era un plan gata făcut, doar de pus în practică:

Primul sezon în Liga I înseamnă aproape un milion din drepturile TV , mai aduc eu niște bani, mai vând vreo doi jucători, se poate trăi lejer. Anul următor, iau mai mulți bani pentru drepturile TV și deja fac ceva profit.

Criza financiară nu afectase încă afacerile patronilor care investeau în fotbal, iar cu doar câteva luni înainte președintele Băsescu asigura pe toată lumea că lucrurile care se întâmplau în SUA nu vor afecta România.

Astfel, se poate spune că Ivanovici nu avea planuri exagerate, din contră. Iar banii din drepturile TV reprezentau și-atunci un sprijin consistent pentru orice club aflat la început sau la mijloc de drum.

În locul său putea fi oricine avea ceva bani, relații și un dram de curaj.

Apoi a chiar a venit criza și poate că acesta a fost motivul pentru care Ivanovici n-a mai ajuns patron la un club de primă ligă.

Nu aceasta este însă cea mai proastă veste bună despre care vreau să-ți vorbesc.

Banii din drepturile TV au lenevit financiar cluburile din Liga 1

În ciuda faptului c-a venit criza, unele lucruri nu s-au schimbat pe cât ar fi trebuit să se schimbe.

De-a lungul acestor ani, cei care conduc cluburile din prima ligă au făcut cel mai ușor lucru pentru cunoașterea și buzunarul lor.

Adică au scăzut cheltuielile.

Nu trebuie să fii prea deștept ca să decizi acest lucru, dar îți trebuie ceva abilități ca să te menții pe linia de plutire după ce faci aceste scăderi.

Problema este că aceste tăieri de costuri n-au dus și la dezvoltare în alte zone – de exemplu, în ceea ce privește atragerea unor surse de finanțare care îndestulează în mod normal un club de fotbal în orice campionat civilizat.

Atenție, eu nu vorbesc aici despre cine știe ce creativitate economică, ci de lucruri simple care țin de marketing, de comunicare, chiar de PR.

Această lene are legătură în primul rând cu faimoasele contracte prin care RCS RDS, Romtelecom și Intact Media Grup au pompat 100 milioane Euro în fotbalul românesc de-a lungul ultimilor 3 ani.

Banii aceștia siguri, clari, veniți la timp au înseamnat și supraviețuire, dar și comoditate.

Comoditatea de-a merge mai departe având în club oameni buni să țipe la arbitri, să vorbească uscate pe la TV, să cunoască pe cine trebuie și cam atât.

În acești ani, n-au apărut în peisaj oameni care să transforme cluburi dincolo de tăierea de costuri, care să conducă și altfel decât reactiv, inspirat doar de ceea ce i se întâmplă fotbalului deja.

Nu există oameni care să arate că au o viziune clară. Asta în condițiile în care nici măcar nu trebuie să fie o viziune inovatoare, e suficient să pună în aplicare lucrurile care s-au dovedit profitabile în țările din vestul Europei.

Cea mai bună hrană pentru mediocritatea cluburilor de fotbal

Mircea Sandu a spus la Dolce Sport că Gino Iorgulescu are șanse să obțină pentru cluburile din Liga I un contract asemănător cu cel precedent:

“Am vorbit cu Gino şi mi-a explicat că totul este în regulă. El speră să obţină cel puţin tot atîţia bani ca în ultimul contract pentru drepturile de televizare”

Dacă lucrurile vor sta așa, echipele din Liga 1 vor avea un trai decent și majoritatea cluburilor vor fi conduse în continuare de oameni care știu să cheltuiască bani, nu să și producă.

Deja majoritatea cluburilor au reușit să-și scadă cheltuielile până la un nivel la care drepturile TV pot înseamna aproape 100% din buget.

Mai mult, mi-e teamă că această stare de mediocritate va fi alimentată și de finanțarea din bani publici a multora dintre cluburile din primele două ligi.

Această combinație, bani „leneși” de pe urma drepturilor TV și bani publici de la consiliile locale ar putea să mențină și chiar să atragă în zona fotbalului noi indivizi limitați profesional.

Probabil că vei spune că e meritul cluburilor de vreme ce oferă o marfă pentru care companii precum RCS RDS sunt dispuse să plătească bani buni.

Sau dacă n-o spui tu, o vor spune conducătorii de club, patronii, Dumitru Dragomir, Gino Iorgulescu etc.

Parțial, acest lucru e adevărat.

Dar acest „parțial” este mărunt, insignifiant, după cum vei vedea în continuare.

Problema contractului pentru vânzarea drepturilor TV

Cluburile de fotbal oferă o marfă bună raportat la cât consumă, dar nu e suficient, dovadă fiind inclusiv lipsa spectatorilor din tribune la multe dintre meciurile de primă ligă.

Cluburile de fotbal profită de-o situație din piață, situație pe care nu au determinat-o în vreun fel.

Adică să nu-ți închipui că domnul Argăseală de la Steaua sau domnul Damian de la Vaslui au influențat în vreun fel încercarea RCS RDS de-a atrage un număr cât mai mare de abonați prin achiziția de drepturi la Liga 1.

Sau să nu-ți închipui că domnul Dragomir a avut strategii de creștere a nivelului campionatului până la un prag care să fi transformat Liga 1 într-o competiție de neratat pentru televiziuni.

Și-n fine, să nu-ți închipui că piața locală de drepturi TV ar produce tranzacții normale.

RCS RDS au dat peste cap prețurile prin strategia lor de-a cumpăra aproape tot ceea ce se putea cumpăra la prețuri uneori incredibile.

Pe de o parte, și-au menținut statutul de cea mai mare companie de cablu + internet fix din România și sunt una dintre cele mai mari companii telecom din regiune.

Pe de alta, sunt compania locală cu capital privat care are de returnat una dintre cele mari datorii din economia românească – 838 milioane Euro. (sursa).

Prin contractul dintre LPF și companiile care au cumpărat drepturile TV, un meci de fotbal a ajuns să coste aproximativ 100.000 Euro, indiferent că e vorba despre Steaua – Dinamo sau de Săgeata – Botoșani.

Lucrurile acestea sunt indicii, lucrurile acestea vorbesc despre o situație artificială periculoasă pentru vânzător după ce ani de zile doar cumpărătorul a riscat și chiar a pierdut.

Nu spun că mi-aș dori ca la noul contract să fie mai puțini bani pentru echipe.

Aș vrea totuși ca oamenii care conduc cluburile din Liga I să-și respecte mai mult partenerii – deținători de drepturi TV, suporteri, sponsori, presă.

Să ofere mai mult și mai ales să profite de un eventual nou contract .

Până la urmă, în 3 ani, ar trebui să ai tot timpul să-ți rearanjezi clubul astfel încât să nu mai depinzi atât de mult de decizia comercială a unor companii asupra cărora n-ai nici un control.