De ce Mihai Rotaru n-ar trebui să facă un pas în spate la Craiova

Când diverși îl acuzau pe Mihai Rotaru că se implică prea mult în viața echipei, am spus că nu asta e marea problemă, ci faptul că nu-și asumă întrutotul conducerea clubului.

Și-ntâmplător, chiar asta a făcut după retragerea lui Sorin Cârțu din postura de președinte.

Acum, după ce a preluat la vedere atribuțiile de conducător al clubului, Rotaru este acuzat de Pavel Badea, Aurică Țicleanu și parțial Sorin Cârțu că a ratat în misiunea sa.

Adică echipa nu este în lupta pentru titlu și de câteva etape bune nu joacă ceea ce ar trebui să joace. Asta în mare pentru că fiecare dintre cei menționați, mai ales Sorin Cârțu, vorbesc și de nuanțele acestui eșec.

Prin urmare, dacă situația este cea care este, de ce n-ar fi logic ca Mihai Rotaru să facă un pas în spate ca să lase loc de acțiune unui președinte de club clasic sau unui director sportiv  cu prerogative ca-n fotbalul italian?

Pe scurt, pentru că-n opinia mea, în ciuda faptului că echipa nu a obținut rezultatele așteptate de suporteri și de gloriile fotbalistice ale Craiovei, Rotaru n-a făcut erori majore în această perioadă.

Teoria bulgarului care zice Nu și-i face pe jucători să-nțeleagă c-a zis Da

Nimic nu este mai lipsit de substanță în ceea ce privește valoarea unui antrenor decât credința că dacă nu ți-a câștigat ultimele meciuri automat antrenorul respectiv este slab.

Sau măcar nepotrivit.

Sau, preferata mea, incapabil să comunice cu vestiarul.

Deci bulgarul era bun, super comunicator când abia venise și lega victoriile, dar cu trecerea timpului în loc să comunice și mai bine, a-nceput să comunice mai prost.

E ilogic.

Petev este acum un antrenor mai adaptat Craiovei decât a fost în momentul numirii. Cunoaște mai bine jucătorii, clubul, atmosfera și chiar pe Rotaru.

Povestea cu “nu știe campionatul” este doar o scuză patriotică pentru cei care au impresia că antrenorii români merită mai mult decât reușesc ei înșiși să obțină de la viața profesională.

De ce teoria jucătorilor străini care nu înțeleg spiritul Craiovei e o exagerare

În prelungirea teoriei de mai sus, vine remarca lui Sorin Cârțu care observă corect că transferurile din această iarnă au însemnat jucători străini.

Și, automat, mai greu adaptabili la spiritul oltenesc.

Deci echipa pierde o calitate care istoric a contat mereu în zonă - de exemplu, puțini remarcă faptul că Craiova Maxima s-a bazat pe o grămadă de fotbaliști crescuți la juniorii și tineretul clubului.

Cârțu are dreptate.

Dar faptul că are dreptate nu-nseamnă automat că exista o posibilitate reală de-a face lucrurile diferit.

Care era alternativa?

Ce fel de fotbaliști ai fi putut aduce în această iarnă ca să satisfaci nevoile antrenorului? Unde găseai exact acei români care să fie și fotbaliști, și înțelegători de spirit oltenesc?

Rotaru a plătit peste 1.000.000 Euro ca să-i aducă pe acești străini, ceea ce-n mod evident arată o disponibilitate majoră de-a întări echipa cu fotbaliști, nu  cu “liberi de contract”.

De ce Rotaru e unul dintre cei mai buni președinți posibili pentru Craiova

Părerea mea este că cea mai slabă verigă din fotbalul românesc sunt conducătorii de club.

Nu doar pentru că cei pe care-i avem sunt slab pregătiți în general, ci și pentru că lipsa aceasta de resurse nu e acoperită cu expați.

Adică, jucători și antrenori buni poți aduce de afară dacă ai bani.

Conducători de club, mai greu. Și nu neapărat că n-ar fi dispuși să vină, ci mai ales pentru că mentalitatea ne împiedică să facem astfel de mișcări.