Mergi la conținut

De ce a retrogradat Dinamo

Căderea din Liga 1 a fost un eșec sportiv, nu financiar. Iuliu Mureșan este cel care a condus sportiv acest club în sezonul retrogradării

Ștefan Beldie
Ștefan Beldie
2 min timp de citire
Iuliu Mureșan a retrogradat-o pe DInamo
Retrogradarea lui Dinamo a fost una sportivă, nu financiară sau juridică. Iuliu Mureșan a condus sportiv acest club.

De ce a retrogradat Dinamo?

Te asigur că e o întrebare cu răspuns simplu, doar că discuțiile din ultimele zile amestecate cu discuțiile din ultimii doi ani complică lucrurile.

Adică răspunsul este parțial îngropat sub un munte de reacții emoționale amestecate cu adevăruri care n-au legătură cu subiectul.

Bun, care-i răspunsul?

Răspunsul este că Dinamo a retrogradat pentru că a avut un sezon dezastruos din perspectiva managementului sportiv.

Care management sportiv a produs rezultatele de pe teren.

Care rezultate de pe teren au produs retrogradarea.

E simplu.

Nu insolvența a produs retrogradarea.

Nu spaniolii care au determinat insolvența au produs retrogradarea.

Nu Negoiță care a vândut spaniolilor a produs retrogradarea.

Și categoric nu Badea, Borcea și Săvulescu, care i-au vândut lui Negoiță au produs retrogradarea.

Ideea că problemele financiare au dus la situația de pe teren este foarte tentantă, dar nu e cauză efect aici.

E o corelație – în timp ce se afla în insolvență, Dinamo a retrogradat.

Ambele părți ale afirmației sunt adevărate, dar nu pierde din vedere realitatea.

Retrogradarea a produs-o în primul rând Iuliu Mureșan, administrator special și om responsabil pentru administrarea sportivă a clubului.

Alături de el, vinovați sunt și acei fani care au fost implicați în decizii de natură sportivă (ex. numiri de antrenori).

Apoi, antrenorii care au lucrat la Dinamo au o vină mai mare sau mai mică în funcție de cât au apucat să-și facă meseria.

Deci Uhrin e cam cel mai vinovat din acest grup al tehnicienilor.

În fine, în cazul fotbaliștilor poți spune că au o vină majoră, dar eu prefer să spun că majoritatea sunt lipsiți de valoare.

Care valoare nu-nseamnă doar să dai bine cu piciorul în minge, dar și să fii capabil să faci asta în condiții de presiune, cum sunt la Dinamo și cum nu prea sunt la Mediaș sau prin alte părți.

Zăvăleanu?

După părerea mea, este unul dintre puținii oameni care și-au făcut treaba la acest club. Cu ajutorul lui, Dinamo s-a descurcat onorabil din perspectivă fiscală și juridică.

El nu a avut alte atribuții.

Mai mult, atât cât percep eu, omul a fost atât de atras de ideea de-a lucra în sprijinul lui Dinamo încât a ajuns să finanțeze inclusiv din banii personali o parte din necesitățile echipei.

În concluzie, când vezi la TV oameni care-și exprimă furia fără direcție sau cu direcții aberante – gen maleficul Badea – înțelege-i!

Ori au interese să o facă, ori nu văd realitatea.

DinamoConducători de club

Postări asemănătoare

Doar dacă ești abonat Public

De ce-mi place cum se mișcă Dinamo în această vară

Turneul final, transferurile Rapidului și ale Craiovei, popularitatea FCSB fac în acest moment ca lumea să nu remarce prea mult ce se-ntâmplă la Dinamo. Asta deși, după mult timp, chiar se întâmplă lucruri care pot să-nsemne o șansă reală ca alb-roșii să conteze cu adevărat în noul sezon. De exemplu.

Revoluție la Dinamo - Andrei Nicolescu și măsurile care o ajută pe Dinamo
Doar dacă ești abonat Public

De ce niciun antrenor n-ar trebui să-și dea demisia

Foarte bune ideile lui Panduru de la Orange Sport legate de eroarea antrenorilor care-și dau demisia sub presiunea rezultatelor, a suporterilor sau a conducerii. Desigur, îl laud și pentru că am aceeași părere. De altfel, am exprimat această idee în mod repetat de-a lungul anilor, ultimele dăți în legătură cu

De ce antrenorii din Liga 1 n-ar trebui să-și dea așa de ușor demisia
Doar dacă ești abonat Public

Ce mi-a atras atenția la sondajul Avangarde legat de iubiri, susțineri și alte emoții intense din fotbalul românesc

Aparent, deși românii se pricep la fotbal sunt foarte timizi să-și dea cu părerea. Ceea ce, evident, indică mai degrabă că respondenții n-au fost chiar sinceri în tot și-n toate

Sondaj Avangarde - echipele cu cei mai mulți suporteri din Liga 1