Gazeta a publicat astăzi un articol semnat de Sergiu Alexandru în care-i numește pe 3 dintre cei 4 investitori importanți în fotbalul nostru “investitori pe banii altora”.

Logica din spatele acestei afirmații este legată de faptul că Becali, Șucu și Varga au investit în transferurile acestei veri din sumele pe care le-au încasat în urma vânzărilor de jucători din aceeași perioadă.

În baza acestei idei, Mihai Rotaru nu este la rândul său investitor pe banii altora pentru că el a avut "norocul" comercial să încaseze din vânzări mai puțini bani decât a plătit ulterior pentru a aduce jucători.

Penibil.

E ceva comic sau e vorba despre alte apucături penibile?

Întrebarea este dacă e vorba de o chestiune comică, care ține de slaba înțelegere a circuitului banilor în natura unei industrii sau e vorba de un dispreț clasic de natură socialistă specific unora dintre făuritorii de presă din ziua de azi față de oricine a îndrăznit să facă bani?

Nu pot ști sigur pentru că nici nu-l cunosc pe Sergiu Alexandru și deși probabul i-am citit multe dintre articole, nu verific de fiecare dată cine ce scrie. Deci nu știu dacă este unul dintre producătorii principali de smiorcăieli de acest gen ale Gazetei.

Și nici nu o voi face pentru că n-are relevanță dacă e vorba de încercarea unor ziariști de-a împinge spre public o agendă plină de credințe ideologice personale sau e vorba de politica editorială a Gazetei în ceea ce privește felul în care trebuie prezentate personajele de gen din fotbalul nostru.

Mai mult, există posibilitatea ca principalul factor care să fi născut aberația asta să aibă legătură cu clasicul efort al presei sportive de-a obține atenție din partea publicului.

Și una dintre căile de obținere a atenție este prin intermediul antagonizării cititorilor cu o parte a personajelor despre care ziariștii scriu.

Pe românește, Becali, Șucu, Varga și alții ca ei sunt nașpa pentru că au bani, iar voi, cei care citiți sunteți virtuoși pentru că n-aveți banii lor. Sunteți curați exact ca ziariștii care observă această nedreptate socio-financiară de care profită acești indivizi care se-nfruptă din banii altora ca să-și păstreze titlul de investitori.

Iar o parte a publicului mușcă această momeală fără prea mare efort pentru că genul acesta de articole vine exact pe voleul gândirii lor: "patronii din fotbal sunt doar niște proști norocoși care au profitat de pile sau au fost susținuți de servicii, bla-bla, bla-blum".

Sau poate e vorba doar de clasicul “reflex tolontanian”...

În fine, există de asemenea practica tolontaniană de-a nu produce chestii pozitive despre această categorie de personaje pentru că automat ar putea să apară bănuiala că ziariștii sunt plătiți să “zică de bine”, iar munca ziaristului este să expună ceea ce e rău.

Și când prin absurd nu găsești ceva rău de spus despre cei ca Becali, Șucu și Varga, forțezi logica prin astfel de întinderi spre penibil - auzi, investitori pe banii altora :))

Bine, Cătălin Tolontan a produs această politică reunită sub ideea “mai bine scrie ceva de rău decât să scrii ceva de bine” pentru că a trăit vremuri în care presa era plină de șpăgari.

Și singura posibilitate de-a ridica redacția pe care abia începuse să o conducă la nou înființatul ProSport era să intre într-o dispută totală cu personajele cu greutate din fotbal - patroni, conducători, mai rar antrenori.

În acest fel, ziariștii își îndeplineau o bună parte din misiune, iar poveștile de dragoste dintre ziarist și omul de fotbal se înfiripau mult mai greu.

Prin urmare, o parte dintre cei care am făcut presă alături de el am preluat această apucătură și o vom duce mai departe probabil cât vom face meseria. Poate că asta au pățit și colegii de la Gazetă care au lucrat cu Tolontan, dar nu au mers cu el la Golazo.ro

O mică îngrijorare legată de cum își cheltuiesc banii colegii de la Gazeta Sporturilor

Conform logicii acelui articol, e posibil ca unii colegi de la Gazeta Sporturilor să aibă dificultăți majore să-și cheltuiască banii din salariu.

Adică, e posibil ca ei să nu considere salariul ceva ce le aparține, obținut în schimbul muncii lor, ci să-l considere banii Ringier, compania care patronează ziarul. Prin urmare, conform moralei lor sănătoase, să aibă rețineri în a-i cheltui.

Desigur, probabil că unii cedează uneori tentației de-a fi investitori cu banii altora în chipsuri și ce-și mai cumpără-n general ziaristul, dar mă gândesc că apoi sunt cuprinși de remușcări.

Aproape serios vorbind, sper să reușească să treacă peste această problemă și să-nțeleagă că deși capitalismul domină vremurile pe care le trăim, există tot mai multe voci care militează pentru o revoluție ideologică masivă.

Așa că-n viitor e posibil să avem parte, în sfârșit, de ceea ce respectivii numesc “un comunism corect aplicat”.

Ai aici și versiunea video a acestui text