Despre aparentul favor pe care-l fac televiziunile cluburilor din Liga 1

În fotbalul nostru, se vehiculează destul de des ideea favorului financiar.

De cele mai multe ori însă, e o idee bazată pe perceperea greșită a unei realități.

De exemplu, cei de la Steaua se laudă că ei țin în viață cluburi din Liga 1 prin simplu fapt că sunt singurii care mai plătesc pentru achiziția de jucători.

Și, dacă te uiți la faptul că au plătit sume de transfer sau procente la revânzare multor cluburi din țară, atunci te poți gândi că au dreptate.

Zilele trecute, imediat după meciul Timișoara – Craiova, Vali Moraru a spus în emisiunea pe care o moderează ceva asemănător:

Digi a salvat Liga 1, domnul Rotaru! Amintiți-vă, amintiți-vă, domnul Rotaru! Digi a salvat Liga 1, nu mai exista Liga 1 dacă Digi nu prelua niște drepturi de televiziune. Nu exista Liga 1 dacă Digi nu lua drepturile TV!

Spusele lui Vali se bazează pe faptul că o bună parte dintre echipele din Liga 1 au ca principală sursă de venit banii proveniți din drepturile TV.

Mai mult, în jurul acestor bani se țes promisiuni de plată, se semnează contracte, se stabilesc termene etc.

Unele cluburi, nu puține, sunt incapabile să producă alți bani în afara acestora și a celor care le vin de la primării sau de la companii de stat.

Prin urmare, afirmațiile lui Vali se bazează pe-o bucată zdravănă de realitate.

Unde nu are dreptate Vali Moraru

Așa cum am mai scris, banii din drepturile TV lenevesc cluburile din punct de vedere comercial.

Multe echipe tratează acest contract precum un drept care li se cuvine prin simplu fapt că ele există pe fața pământului fotbalistic.

Atât, nimic mai mult.

Nu au făcut vreodată ceva aparte ca să merite acești bani și nu au vreodată-n strategia lor vreo preocupare pentru ceva ce ar putea fi numit oarecum pompos – “creșterea spectacolului fotbalistic”.

Totuși, dincolo de asta, Vali și oricine are credința că Liga 1 s-ar închide fără contractul cu televiziunile trebuie să știe că nevoia te face să te adaptezi.

Nu mai ai niște zeci de milioane de euro anual de la televiziuni?

Asta e.

Îți reduci drastic cheltuielile și faci eforturi să obții bani din alte părți, din alte surse.

Îți modifici strategia, crești jucători, faci lobby ca statul să modifice legislația ca să poți fi finanțat pe săturate din surse bugetare.

Oferi condiții spectatorilor și crești încasările din ziua meciului.

Normal, e greu să ajungi rapid la banii pe care-i primeai de la televiziuni, dar faci un efort să compensezi această pierdere, îți scazi cheltuielile, nu mai contezi pe nicăieri niște ani, dar supraviețuiești.

Nu dispare Liga 1 doar pentru că nu se mai semnează un contract cu televiziunile.

Apar greutăți imense, dar și schimbări pe măsură.

Apoi, al doilea lucru important este că televiziunile n-au avut vreodată intenția să facă vreun favor cluburilor. Au plătit pentru un produs, a fost un gest pur comercial.

Cluburile au vândut drepturile, iar companiile de cablu (televiziunile) au cumpărat drepturile. N-a existat vreo simpatie reciprocă, ci doar o necesitate comercială de ambele părți.

Dacă pe piața de telecom n-ar fi existat o situație atât de concurențială, poate că niciodată nu se ajungea la sume aberante pentru drepturile TV.

Totuși, această situație există.

Companiile de telecom încearcă să-și fure una alteia cotă de piață, iar unele dintre ele știu că dacă vor să fie vreodată preluate de altcineva, trebuie să aibă un număr cât mai mare de abonați.

Prin urmare, deși cluburile n-au vreun merit special când vine vorba de produsul pe care-l oferă, se bucură de efectul concurenței între companiile telecom.

Prin urmare, ele profită, nu le face nimeni niciun favor.

Unde greșesc suporterii care spun că, de fapt, ei finanțează Digi

Printre reacțiile adverse lui Vali Moraru s-a cristalizat ideea că, de fapt, nu televiziunile plătesc meciurile din Liga 1, ci “noi, abonații Digi”.

Suporterii Craiovei care susțin asta au doar parțial dreptate.

Banii de la ei se pot duce să susțină acel contract dintre televiziuni și cluburi, dar suma contractului e atât de mare încât e puțin probabil ca suporterii să o acopere.

Mai mult, chiar dacă ar acoperi acest contract, tot n-au de ce să-și aroge merite deosebite pentru că e vorba de o nouă relație comercială.

Niciunul dintre noi nu iubește companiile de telecom, doar plătim ca să primim serviciile și produsele lor.

Nu se duce nimeni pe stadion să scandeze “Luptă Digi!”, ne dorim doar să avem net bun, grilă de programe faină, eventual abonamente de telefonie mobilă ieftine.

Nimeni nu face nimănui vreun favor.

Noi plătim ca să primim, ei ne vând ca să încaseze.

Întâmplător, RDS – RCS este o companie care prin activitatea sa a obligat concurenții să-și crească nivelul serviciilor, lucru de care am beneficiat cu toții.

De asta avem, raportat la ce plătim, cam cel mai bun net și cel mai bun cablu din lume.

Nu te simți însă dator, mișcarea respectivă n-a fost făcută pentru că acele companii de telecom ne iubesc și vor să ne facă un favor, ci pentru că au interese comerciale.

Concluzia?

Relațiile dintre noi și televiziuni și dintre televiziuni și cluburi de fotbal sunt pur comerciale. Nimeni nu iubește pe nimeni, toată lumea vrea un profit.

Singura relație bazată pe dragoste este cea dintre noi și cluburi.

De obicei, într-un singur sens – noi iubim cluburile, iar cluburile ne iubesc pe noi pe bani.

Știu, fotbalul pare uneori o curvă, dar suntem prea îndrăgostiți de ea ca să mai conteze asta.